“Flacăra violet” şi “atacul energetic” vs frauda electorală

Dacă mai aveam vreun mic dubiu în legătură cu faptul că prostănacul e omul vopsit de Băsescu în fruntea PSD, acesta a fost risipit după declaraţiile halucinante făcute de Viorel Hrebenciuc şi Mircea Geoană despre metodele paranormale prin care ar fi câştigat marinarul alegerile. O asemenea diversiune nu putea fi pusă în aplicare decât de persoane interesate ca dezbaterea publică să se mute dinspre fraudarea alegerilor către cancanuri ridicole despre superstiţii băbeşti, ocultism, paranormal şamd. Sigur, presa băsesciană şi băsescizată a marşat puternic pe această farsă de prost gust, tip “bufonul îşi toarnă singur nişte catran in cap şi aruncă pene deasupra”. La loc de cinste, oamenii sub acoperire ai lui Băsescu au scris editoriale comic-materialiste, în care prostănacul era transformat într-un soi de exponent al României ţăcănite.

Nimeni nu şi-a pus întrebarea cum se face că un om ca Hrebenciuc, trecut prin multe, ar putea comite gafa să-şi expună în public credinţele bizare, ridiculizând astfel orice discuţie despre fraudarea alegerilor?

cialis cheapest

Şi asta într-un moment în care regimul Băsescu va avea de trecut un hop cât se poate de crunt, cu disponibilizări masive dintre bugetari.

Cu alte cuvinte, ar trebui să credem că, din prostie şi misticism, Geoană şi Hrebenciuc i-au dat lui Băsescu exact circul de care acesta avea nevoie, într-un moment în care pâinea, metaforic vorbind desigur, s-a cam împuţinat. Evident, între o explicaţie comic-grotească şi una logică, o voi alege întotdeauna pe a doua: e mult mai plauzibil că Geoană e omul americanilor, care în vor în continuare pe Băsescu, şi că a executat pur şi simplu comanda primită de la Washington.

Sursa: Optimvs

Comments

Leave a Reply